AGRISOL - ÎNGRĂȘĂMÂNT PENTRU

- GRĂDINĂ, SERE ȘI SOLARII -

AGRISOL - Sistem complet de fertilizare, pentru GRĂDINĂ, SERE și SOLARII, pe întreaga perioadă a anului. Asigură hrana plantelor și reglează pH-ul solului.

***bun și pentru gazon și flori.

TOATE PLANTELE AU NEVOIE DE NUTRIENȚI, PENTRU A CREȘTE ȘI A-ȘI ATINGE POTENȚIALUL GENETIC MAXIM. 

Nutritia echilibrata a plantelor consta in administrarea celor trei nutrienti primari: Azot (N) ,Posfor( P), Potasiu (K), urmati de cei trei nutrienti secundari: Sulf (S), Calciu (Ca) si Magneziu (Mg) si de micronutrientii esentiali  dezvoltarii plantelor si anume: Bor (B), Cupru (Cu), Zinc (Zn), Mangan (Mn), Fier (Fe) , Clor (Cl), Molibden (Mo).

Plantele au nevoie de nutrienți proporționali cu nevoile lor zilnice și se vor reînoi în sol în fiecare an, pentru ca plantele sa aibă acces la un aport adecvat din fiecare nutrient în fiecare etapă de creștere. Optimizarea nutrienților asigură o creștere puternică, sănătoasă și productivă a plantelor reducând impactul  asupra mediului.


ROLUL NUTRIENȚILOR ÎN VIAȚA PLANTELOR :

AZOTUL (N): este elementul nutritiv cel mai important in viata plantelor si nu poate fi inlocuit de nici un alt element. Acesta, este nutrientul conducator al procesului de crestere determinand randamentul recoltelor si aspectul estetic al aparatului foliar si al florilor. In lipsa acestuia plantele raman mici, au o ramificare slaba si constitutie firava .

FOSFORUL (P): este esential pentru cresterea plantelor , responsabil cu inmagazinarea energiei si transportul acesteia in celula plantei. Are un rol important in dezvoltarea sistemului radicular , in fructificare, formarea semintelor si coacerea timpurie. Insuficienta  fosforului afecteaza cresterea plantei , ramificarea este stanjenita, sistemul radicular nu se dezvolta iar coacerea este intarziata.

POTASIUL (K): joaca cel mai important rol in reglarea regimului hidric conferind plantelor o rezistenta sporita la seceta, inghet si alti factori de stres. Plantele  au o  rezistenta mai ridicata  la boli si daunatori fiind elementul care asigura pastrarea roadelor pe o perioada mai indelungata. Deficienta de potasiu afecteaza dezvoltarea plantei, tulpina  este firava si predispusa caderii ; rezistenta la boli si daunatori scazuta , recolta slaba, de calitate scazuta. 

SULFUL (S): este necesar plantelor in cantitati comparabile cu cele de fosfor ( P). Sulful intra in compozitia aminoacizilor fiind implicat in formarea clorofilei si in activarea  unor enzime. Este deasemenea esential in sinteza proteinelor. Insuficienta sulfului afecteaza accesibilitatea molibdenului, element esential in fixarea biologica a azotului.

Calciul (Ca): este implicat in diviziunea celulara a plantelor , in cresterea in lungime a radacinii si in maturarea fructelor .  Deasemeni are un rol foarte important in detoxifierea organismului plantelor. Deficienta in calciu se manifesta prin avortarea florilor, frunzele devin mici, distorsionate ,  si fructele se dezvolta incomplet. Cresterea inceteaza, plantele se rasucesc si in caz de deficienta severa, mor.  

Magneziul (Mg): favorizeaza absorbtia si translocarea fosforului , mentine echilibrul acido-bazic al celulei determinand productia de proteine. In lipsa magneziului varietatea manifestarii simptomelor difera in functie de specie. Un simptom tipic al deficientei magneziului este acela ca nervurile frunzelor raman verzi iar intre acestea mezofilul se ingalbeneste sau poate avea aspect marmorat. Daca deficienta este severa, tesuturile frunzelor capata culoare galben-uniform, frunzele sunt mici , sunt fragile , se rup usor si cad timpuriu.  

Borul (B): este unul dintre nutrienti vitali in formarea si dezvoltarea fructelor si semintelor. Ajuta la cresterea productiei de flori, la lungirea si germinarea tuburilor cu polen. Este cunoscut pentru proprietatile antifungice, acest nutrient asigurand o crestere sanatoasa a celulelor si ajuta la formarea polenului. Deficientele de bor apar tarziu in vegetatie, moment in care nu mai pot fi corectate, consecinta fiind compromitarea unei bune parti din recolta. Provoaca putregaiul cenusiu la conopida. Deficientele apar in principal la pomii fructiferi, la fructe, insa pot afecta si ramurile tinere care se usuca. 

Cuprul (Cu): este necesar in fixarea simbiotica a azotului. Are rol in metabolismul vegetal fiind implicat in formarea clorofilei si in procesul de fotosinteza. Deficientele sunt vizibile prin decolorarea, rasucirea si albirea varfurilor frunzei. 

Zincul (Zn): Este implicat in sinteza proteinelor , in formarea semintelor si in atingerea maturarii.  Zincul ajuta plantele sa formeze proteine, amidon si hormoni de crestere ( auxina). Lipsa zincului provoaca oprirea din crestere a plantei , inflorirea, fructificarea si maturarea putand fi intarziate. 

Manganul (Mn): este important in metabolismul azotului si asimilarea dioxidului de carbon. Este esential in ruperea moleculei de apa in procesul de fotosinteza fiind implicat in sinteza proteinelor si lipidelor. Carenta cea mai mare se poate observa la  legume si  se manifesta pe frunzele tinere prin pete intre nervurile frunzelor asemanatoare carentei de magneziu. Deficientele de mangan sunt asemanatoare cu cele ale magneziului, deosebirea fiind aceea ca in cazul manganului simpomele sunt vizibile pe frunzele tinere, in timp ce in cazul deficientei de magneziu acestea apar pe frunzelor batrane. 

Fier (Fe): are rol in sinteza clorofilei, carbohidratilor, respiratia celulei si in asimilarea azotului.  Fierul are rol in sinteza auxinelor care in caz de carenta in fer nu se mai formeaza ceea ce are ca efect incetinirea sau oprirea cresterii radacinilor. In caz de deficienta severa frunzele devin albicioase prin pierderea clorofilei.

Clorul (Cl): toate plantele au nevoie de clor in doze mici pentru cresterea sanatoasa a cloroplastelor , partea din planta folosita la procesul de fotosinteza. Clorul  ajuta plantele sa gestioneze stresul hidric si sa reziste  bolile fungice. Este prezent in multe legume, in special rosii, salata, telina, iar o deficienta a clorului va duce la o incetinire a cresterii plantelor . Spre exemplu, lipsa clorului  la plantele de tomate determina cloroza frunzelor si ingalbenirea acestora iar in caz de deficienta majora, moartea acestora. 

Molibdenul (Mo): Acest nutrient ajuta plantele sa foloseasca azotul si fosforul ( doi dintre cei trei mari nutrienti) si ofera fermierilor randamente mai mari si mai multa rentabilitate a investitiei lor in ingrasaminte. Molibdenul este implicat direct in sinteza proteinelor si in fixarea azotului de catre leguminoase. Deficiente : poate cauza arsuri si rasucirea marginilor frunzei, ingalbenirea acestora si oprirea din crestere a plantelor.